Subiectul
pe care îl voi aborda se referă la primul transplant de cap/corp care se vrea a
fi realizat şi care a zguduit poate întreaga planetă. Implicaţiile acestui
transplant sunt extrem de complexe, forţând nu doar limite ale chirurgiei ci şi
limite din sfera eticii şi moralei laice şi creştine. Doresc aşadar să dezbat
întocmai câteva aspecte ce ţin de implicaţiile etice ale unui astfel de
eveniment.
1. Despre primul transplant de cap/corp
a. Procedura
Doctorul
Canavero a anunțat într-o conferință primul transplant de cap care urma să fie
realizat la finele anului 2017 dar care s-a amânat.
Intervenția
va dura două zile, conform spuselor medicului, iar aceasta va consta, în primă
fază, în răcirea creierului pacientului la -15 grade Celsius, astfel încât
țesutul nervos să nu aibă de suferit în lipsa oxigenului. Mai apoi, pacientul
și donatorul vor fi supuși unei proceduri de îndepărtare a capului, iar medicul
va efectua, în cele din urmă, transplantul. Acesta trebuie să aibă în vedere
fuziunea perfectă a corzilor spinale cu mușchii și vasele de sânge. Secționarea
coloanei vertebrale se va face cu ajutorul unei nano-lame din diamant de o
foarte bună precizie și care ar putea costa în jur de 200.000 de dolari. Cea
mai mare provocare a procedurii este replicarea miilor de conexiuni neuronale
ale măduvei spinării, în timp ce capul este atașat de corpul donatorului.
Acești neuroni sunt strânși împreună ca un pumn de spaghete, lucru care complică
foarte mult operația. Ulterior, pacientului îi va fi indusă coma pe o perioadă
de 30 de zile, pentru a favoriza vindecarea și a preveni mișcările bruște, care
pot compromite rezultatele pozitive urmărite.
Într-un
studiu realizat anterior, Canavero a
descris tehnica de reparare a măduvei spinării pe care a folosit-o pentru a
vindeca un câine al cărui organ era afectat sever. Experimentul ce a fost
efectuat pe un câine din rasa Beagle a implicat secționarea a 90% din măduva
spinării. La două săptămâni după tratament, câinele își putea mișca picioarele
din spate, iar după trei săptămâni, acesta se putea deplasa, putea apuca obiecte
și putea să își miște coada.
Primul
transplant de cap a fost realizat de o echipă medicală din China, căreia i
s-a alăturat şi chirurgul italian Sergio Canavero. Ei au reuşit să ducă până la
capăt o intervenţia chirurgicală controversată: transplantul de cap. Pacientul
a fost, în acest caz, o maimuţă, căreia i s-a ataşat capul alteia, în urma unei
operaţii deloc uşoare, de peste 10 ore. Medicii au conectat alimentarea cu
sânge între cap şi noul corp, iar maimuţa a supravieţuit procedurii fără să
aibă niciun prejudiciu neurologic. Cu toate acestea, din raţiuni etice care nu
au fost făcute publice, animalul a fost eutanasiat la 20 de ore după această
intervenţie.
Cu toate că a fost prezentată drept o inovaţie în lumea medicinei,
un astfel de transplant cap-corp, la o maimuţă, a fost realizat şi în anii 70.
Ca şi atunci, Dr. Xiaoping Ren de la Universitatea Harbin din China şi chirurgul italian au îngheţat creierul
animalului la -15 grade, înainte de transplant, pentru a nu i se deteriora ţesutul
nervos din lipsa oxigenului. Scopul acelei operații a fost să se observe
dacă depozitele de sânge vor funcționa corespunzător sau nu. De asemenea,
Canavero a realizat asemenea experimente și pe șoareci, șobolani, dar și pe un
câine.
b. Beneficiarul transplantului
Valery
Spiridonov, un cetățean rus de 31 de ani, urma să fie persoana care va
beneficia de primul transplant de cap uman din lume. Spiridonov a declarat că
nu neapărat dorința de a fi o persoană normală l-a motivat să ia decizia de a
fi supus acestei intervenții de amploare ci deoarece această procedură va bifa
intrarea într-o nouă etapă a medicinei, una în care persoanele vârstnice ar
putea să-și prelungească viața cu ani buni, iar suferinzii de boli neurologice
severe și-ar putea recăpăta sănătatea.
„Dacă
totul decurge conform planului, boala de care sufăr nu îmi va mai pune piedici
și voi fi mult mai fericit. Nu mă înțelegeți greșit, nu mă încântă ideea de a
fi pe masa de operație. Da, am o boală care în multe cazuri este fatală, dar
rolul meu în acest proiect nu este neapărat cel de pacient. În primul rând, mă
consider un om de știință, așadar voi contribui la binele omenirii prin
ceea ce voi face. Dacă nu eram 99% sigur că operația nu va fi un succes, nu
m-aș fi băgat în asta”.
Între
timp, deoarece nu i s-a putut promite un real succes a operaţiei, Valery a
renunţat la operaţie.
c.
Iniţiatorul transplantului
Medicul
care va realiza primul transplant de cap din istoria medicinei este Sergio
Canavero, un neurochirurg italian poreclit „Dr. Frankenstein”. Tagma medicală
nu privește cu ochi tocmai aprobatori intenția medicului, catalogând-o drept
neetică și cu potențial extrem de periculos pentru sănătatea pacientului.
„Îndrăzneala” medicului este susținută de o
echipă de chirurgi chinezi de la Universitatea Harbin, care au reușit să
efectueze cu succes transplantul de cap la o maimuță, căreia i s-a atașat capul
alteia.
Operația va implica un personal de 150 de medici, tehnicieni
și asistente, ajungând la costuri imense de aproximativ 20 de milioane de
dolari.
d. Riscurle
posibile
Operaţia implică criogenizarea capului şi îndepărtarea lui de
pe corp, urmând să fie ataşat corpului donatorului. De asemenea, ar putea duce
la ,,reacţii psihologice neaşteptate” din partea pacientului, un expert afirmând
că experienţa ar putea fi ,,mai rea decât moartea”.
Deși
Canavero a realizat cu succes o serie de teste pe animale, rezultatele nu sunt
suficient de concludente pentru ca primul transplant de cap să se înfăptuiască
pe oameni și sunt destui cei care se poziționează împotriva unei astfel de
proceduri.
Există
numeroase lucruri care pot merge rău în cadrul intervenției chirurgicale de
acest tip, principalul risc constând în respingerea fuziunii spinale (corzile
spinale nu pot fuziona cu mușchii și vasele de sânge). Acest risc este dispus
să-l accepte rusul Valery Spiridonov, diagnosticat cu boala Werdnig-Hoffman,
o afecțiune genetică extrem de rară și incurabilă, care se manifestă prin
atrofie musculară, cauzată de distrugerea neuronilor motori (celule nervoase
din măduva spinării și din creier). Deoarece boala este debilitantă și, mai
mult ca sigur, îi va aduce moartea în scurt timp, Spiridonov vede în transplantul
revoluționar singura sa șansă la viață, într-un nou corp.
Pe de altă
parte, Hunt Batjer, președintele ales al Asociației Americane a Chirurgilor
Neurologi, este de părere că acest transplant de cap este o mare greșeală. Chiar
dacă operația va fi una reușită, el crede că pacientul se va confrunta cu reacții
adverse extrem de severe:
„Nu doresc
asta nimănui. Sincer, nu aș accepta niciodată să fiu supus unui transplant de
cap, având în vedere că simptomele pot fi mult mai greu de suportat chiar și
decât moartea”.
Conf.univ.
Florin Papagheorghe, neurochirurg la Spitalul Universitar din București, a declarat
că progresul tehnologic din ultimele decenii permite reconectarea vasculară și
ortopedică a unui cap la un trunchi străin.
”Creierul
este răcit, pentru a nu suferi distrugeri la secționarea vaselor, apoi acestea
sunt conectate la pompe și ulterior la vasele de sânge ale noului corp.
Creierul va fi irigat și funcțional. Dar acesta nu va putea transmite comenzi,
odată secționată măduva. Tehnica propusă de Canavero, de suturare cu
etilenglicol, nu a dat rezultate în cazul secțiunilor de măduvă. Este posibil,
în viitorul apropiat, să se îmbunătățească performanțele, dar primele rezultate
ar trebui să apară în cazul secțiunilor de măduvă, cum este cea suferită de
Mihai Neșu, de exemplu. Ori, până acum, nu sunt confirmate realizări
spectaculoase”.
Medicul
Victor Zota, coordonatorul Programului Național de Transplant, a declarat că
riscul de rejet este enorm, în cazul unor organe ce conțin mai multe tipuri de
țesut, așa cum este capul:
”Și
în cazul transplantului de mână este extrem de dificil să controlezi reacția
imunitară. Din tot ce s-a scris în literatura de specialitate, mă tem că
în prezent nu putem controla procesul, la un transplant de asemenea anvergură”.
Președintele
Asociației Neurochirurgilor din Statele Unite, Hunt Batjer a avertizat că nu va
accepta introducerea procedurii de transplant de cap și a cerut medicilor să nu
îl sprijine pe dr. Canavero. Riscul principal nu este cel chirurgical. Experții
au avertizat că pacientul, dacă va supraviețui, va fi suferi o experiență mai
rea decât moartea:
„Nu
avem date despre ceea ce se petrece în mintea unui om care trece printr-o
astfel de intervenție. Transplantul de față a fost un eșec din punct de vedere
al condiției psihiatrice. Oamenii au respins psihic, nu imunologic, noul organ.
Se întâmplă, frecvent și în cazul transplantului de membre. Nu știm cum vor
afecta noua chimie și noile conexiuni neurale creierul primitorului.
Riscul dezvoltării unei forme de nebunie fără precedent este imens”.
e. Piedici
Rămâne de
văzut dacă primul transplant de cap uman va fi realizat în cele din urmă, acest
lucru depinzând în mare parte de fondurile strânse de Canavero și de factorii
de decizie din domeniul medical, care își vor da sau nu acordul pentru această
intervenție inovatoare.
Momentan, se
străduiește să adune fonduri pentru această procedură controversată, denumită
de el HEAVEN (acronimul pentru Head Anastomosis Venture with Cord Fusion), ale
cărei costuri ajung la 18 milioane de dolari.
2.
Perspectivele etice
Apariția unui voluntar pentru transplantul de
cap propus de chirurgul Sergio Canavero a readus în actualitate dezbaterea
științifică și etică privind această procedură. Tagma
medicală cataloghează intenţia drept neetică și cu potențial extrem de
periculos pentru sănătatea pacientului. Privită drept o manevră de marketing a
medicului italian, tehnica era considerată a avea șanse minime de reușită. Riscurile,
în cazul în care ar fi posibilă supraviețuirea primitorului, sunt extrem de
mari iar pentru pacient ar putea fi o situație mai rea decât moartea.
Asupra
acestui eveniment medical putem proiecta diferite perspective etice diferite,
denumite de literatura de specialitate astfel: etica limitelor, etica normativă, etica valorilor şi etica principiilor.
Acestea îşi fundamentează argumentaţia pe conceptul demnităţii umane. Astfel
argumentul metafizic are în centru problema transplantului, iar perspectiva
religioasă problema morţii autentice a donatorului.
Din punct de vedere etic sunt în joc două
tipuri de acte: actul interior, subordonat societăţii, prin care miza este
şansa la viaţă a persoanei diagnosticate cu un sindrom mortal şi actul exterior,
care este subordonat Legii, prin care omorul este interzis. Pe de o parte, este
problematică dorinţa pacientului cu sindrom de a accepta şi a trăi într-un alt
trup decât cel cu care s-a născut. O întrebare care se ridică aici este dacă
dorinţa şi „gândul” pacientului sunt păcat sau simptom neurologic. Pe de altă
parte, alegerea unui donator în stare de comă sau moarte clinică la momentul
intervenţiei este un proces cu implicaţii etice şi religioase majore. Există o
creaţie după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu chiar dacă din punct de vedere
fizic nu e completă din cauza handicapului însă prin transplant vom asista la o
decreaţie, o încercare de a schimba ce a fost creat.
Oricum,
soluţia transplantului poate fi doar una paliativă, inducând pacientului o
credinţă iluzorie.
a. Etica limitelor
Xavier
Thévenot afirmă că un comportament este rezultatul condiţionărilor dar şi a
libertăţii unui individ. Acesta este în strânsă legătură cu mediul din care
provenim şi poate fi influenţat de mai mulţi factori: somatici, psiho-educativi,
politici, economici şi sociali.
Subiectul
transplantului în cauză, nu este o excepţie. Dorinţa lui izvorăşte din problema
cu sinele şi raportarea sa la ceilalţi. Rezolvându-i handicapul fizic, el
consideră că această operaţie îi va aduce fericirea. Oferindu-i o nouă formă,
un nou trup, pacientul crede că va avea
şansa în sfârşit să îşi dezvolte o nouă personalitate.
Libertatea
pe care o are de a alege să fie operat echivalează pentru el cu o şansă la
normalitate. Această libertate, care oferă două chei de lectură, conştientă şi
inconştientă, acţionează în acest moment de criză, care cuprinde nefericirea şi
problema lui. Dorinţa subiectului de a deveni normal, sănătos, independent,
liber este legitimă însă soluţia transplantului ridică următoarea problemă.
Dacă
presupunem că operaţia va reuşi, recunoaşterea „sinelui nou” de către pacient va
trebui să se facă progresiv deoarece este problematică transplantarea unui
organ care nu se ştie dacă va fi recunoscut de corp sau nu, cu atât mai mult
transplantul unui corp întreg. În momentul în care transplantul devine real, se
poate produce o ruptură între cap, sediul minţii, al conştiinţei, şi restul
trupului. Ruptura o va face medicul chirurg.
Ce
influenţe poate avea această ruptură? Ce se va întâmpla în momentul întâlnirii
dintre cele două părţi care nu au aparţinut una alteia? Vor exista consecinţe
dezastruase care vor fi „mai rău decât iadul”?
Dacă privim evenimentul în lumină
biblică, ies la suprafaţă câteva aspecte. Dumnezeu a creat separând: cerul de
pământ, ziua de noapte, femeia a luat-o din coasta bărbatului, etc.
Prin
gestul de a re-crea o fiinţă normală prin separare şi apoi re-alipire putem
vedea îndrăzneala omului de a-L imita pe
Dumnezeu, de a-şi însuşi ipostaza de creator...Va rămâne această îndrăzneală
nepedepsită? Iată un punct asupra căruia Biserica ar trebui să se exprime tranşant.
b. Etica
normativă
Dacă privim din punctul de vedere al
eticii normative propuse de A. Tăutu, transplantul probabil ar fi interzis
deoarece omul trebuie să rămână aşa cum l-a creat Dumnezeu. Ne putem ghida şi
după porunca „să nu pofteşti” nimic al aproapelui.
Astfel, din punct de vedere moral este
îndoilenic să se preia trupul unei persoane (presupusă decedată), chiar dacă
aceasta şi-a oferit consimţământul, pentru a fi oferit alteia. În Legea lui
Moise era interzisă atingerea unui mort din raţiuni medicale. Dar cu avansarea
medicinei acest lucru nu mai este valabil.
1Tesaloniceni 5:23 ne vorbeşte
despre păstrarea duhului, a sufletului şi a trupului curat şi fără prihană. În 1 Cor 6:19 se vorbeşte despre trup care
este Templul Duhului Sfânt. Dacă cineva renunţă la trup, este ca şi cum şi l-ar
dispreţui.
O
altă dimensiune care poate fi luată în calcul se referă la respectarea voii şi
planului lui Dumnezeu în dreptul vieţii fiecăruia dintre noi şi asta indiferent
de sănătatea cu care am fost înzestraţi. Neacceptând trupul cu care am fost
născuţi, poate fi o dovadă de nesupunere faţă de planul şi autoritatea lui
Dumnezeu.
c. Etica
valorilor
Biserica
trebuie să propună o etică umanizantă. Dar fragilitatea problemei pune pe
gânduri pe majoritatea oamenilor fie creştini fie nu. În Italia, operațiile de
transplant nu sunt privite într-o lumină bună de Biserica Romano-Catolică. În
România bisericile acceptă transplantul cu condiţia să se ştie sigur că
persoana de la care se prelevează organul/organele este sigur moartă.
Dacă
se oferă ceva din dragoste este considerată o autojertfire. Pavel afirmă că
împrenă cu Cristos alcătuim un singur trup (Biserica) al cărei Cap nevăzut este
El. Aşadar, dacă Biserica este un trup, atunci când un mădular suferă, toate celelalte
mădulare (adică persoane) suferă împreună. Este vorba aşadar de împărtăşirea
problemelor celorlalţi, de implicare în suferinţa lor, de sprijinire în nevoile
celorlalţi. Privit din acest unghi, transplantul nu ar reprezenta o problemă
dar luând în considerare factorul morţii clinice a donatorului (echivalentul
unei ucideri) şi riscurile complexe (care pot duce chiar la moarte) pentru
pacient, transplantul este totuşi de nedorit.
d. Etica
principiilor
Pacientul
este pus în situaţia de a alege. El alege transplantul deoarece îi permit
legile, chiar dacă există nişte riscuri mari pe care şi le asumă: pe planul
recuperării fizice, pe planul psihologic, spiritual şi al integrării sociale. Din
acest ultim punct de vedere, el va fi mai degrabă integrat şi privit ca un om
normal, fără handicap. Dar totuşi va fi ciudat să se ştie că nu e corpul lui.
Acest lucru aminteşte de zeităţile egiptene şi greceşti în care un personaj
avea cap de om şi trup de animal sau viceversa.
În
concluzie, transplantul este o problemă complexă ce comportă implicaţii
medicale, psihologice, sociale şi spirituale provocatoare. Deşi aparent
transplantul poate fi o soluţie pentru pacientul care se află într-o situaţie
de suferinţă gravă şi iremediabilă, totuşi există consideraţii de ordin
medical, psihologic şi religios care ar pleda mai degrabă pentru neefectuarea unui
astfel de act medical. Moartea clinică a donatorului, integrarea unui trup nou
de către pacient, schimbările ulterioare de personalitate ale pacientului sunt
doar câteva aspecte pe care le-am dezbătut şi care pun sub semnul întrebării
procedura transplantului din punct de vedere etic şi moral.
Există şi riscul de încuraja
traficul de organe datorită cererii tot mai mari a pieţei medicale. Aşadar
putem vorbi despre un lucru care în aparenţă poate fi benefic pentru cineva dar
în realitate să fie un lucru murdar la mijloc...
Bibliografie
Traduction œcuménique de la Bible, Société Biblique Française, Paris, 2004.
X. Thévenot,
Compter sur Dieu. Etudes de théologie morale, Cerf, Paris 1992.
X. Thévenot, Morale fondamentale, Don Bosco Editions/DDB, Paris 2007.
X. Thévenot, Repère éthique pour un
monde nouveau,
Salvator, Mulhouse, 1983.
Siteografie
www.crestinortodox.ro
www.dcnews.ro
www.ehealthromania.com
www.libertatea.ro
www.lovendal.ro
www.playtech.ro
www.saccsiv.wordpress.com
www.sciencealert.com
www.sputnik.md
www.ziare.com
Fotografia:
https://playtech.ro/2017/primul-transplant-de-cap-cand-va-avea-loc-si-ce-implica-procedura/
https://playtech.ro/2017/primul-transplant-de-cap-cand-va-avea-loc-si-ce-implica-procedura/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu