Kenwood-staying alive, listen to the future

Mi sa parut o reclamă foarte sugestivă din punct de vedere nonverbal, de acea am şi ales-o pentru proiectul de semestru. Pe scurt, este vorba de un spot realizat pentru firma “kenwood” care comercializează sisteme audio. La prima aparenţă o domnişoară opreşte la semafor, iar între timp apare un tip cu o maşină de la pompe funebre care transportă un sicriu cu un cadavru. (Deşi pare foarte sumbru şi funebru, pe noi ne interesează toate comportamentele nonverbale ale personajelor). Tipul încearcă să flirteze cu domnişoara şi să o impresioneze, dar aceasta nu-l prea agrează, totuşi, oferindu-i feed-back. Pe fundal se aude o melodie, parcă luată din filmele cu Familia Adams, care după un timp se opreşte, tipa punând o piesă cover instrumentală interpretată de trupa “Bee Gees - Stayn` Alive (1977)”. Apare culoarea verde la semafor, tipul nu observă, dar domnişoara îi atrage atenţia că sa schimbat culoarea şi poate pleca. Tipul pleacă, domnişoara se uită la maşina de la pompele funebre care avea uşa din spate deschisă şi vede că este luat capacul de la sicriu. Se uită în oglinda retrovizoare şi vede mortul pe bacheta din spate intrând în ritmul muzicii. Apoi apare scris logoul, sloganul firmei şi concluzia iar la sfarşit apare imaginea în continuare cu mortul care a intrat în ritmul muzicii.
Dincolo despre ce am povestit despre reclamă şi de imaginea pe care am încercat s-o expun, ca să fie cât mai bine înteleasă, există o altă latură a comunicarii, şi anume cea nonverbală. Despre această latură vreau să vorbesc şi să fac o analiză a acestui spot publicitar.
În spot, actorii folesc şi adaptori cum ar fi mestecatul gumei de tipă, gest tipic american din care rezultă că spotul e filmat în america, gest ce în spaţiul European aruncă o imagine negativă asupra individului. Din miscările realizate cu capul de individ, remarc în primul rând îndreptarea uşoara a capului înainte, gest din care rezultă că individul are interes faţă de interlocutor, şi înalţarea capului, gest din care rezultă siguranţa de sine, sentimentul propriei valori, capacitatea de a acţiona şi mândrie.
Ray Birdwhistell a ajuns la concluzia că persoanele aflate în interacţiune nemijlocită işi transmit cu precădere mesaje non-verbale estimate la circa 65%, care are în vedere numai limbajul gestual. Un alt cercetator, Albert Mehrabian, estimează la nu mai puţin de 93%, care include şi parametrii vocali de tipul intonaţiei, ritmului, inalţimii, volumul sonor etc., ce insoţesc expresia verbală, fară a aparţine planului lingvistic propriu-zis. Carl I. Hovlsnd, Irving Janis şi Harold H. Kelley definesc comunicarea ca fiind un proces prin care un indivit transmite stimuli cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi.
Aş putea spune că avem în spot şi comunicarea sonoră. Din ce cauză? Pentru că melodia cântată la orgă se identifică cu maşina de la pompe funebre. Prin urmare, ne transmite şi un mesaj din partea şoferului în legatura cu statusul său social. Clansonul atrage atentia tipei asupra faptului ca este privită şi atenţionată să se uite la individul care a clansonat. La fel şi melodia care urmează ne poate spune despre preferintele tipei in legatură cu stilul muzical preferat. Legat de proxemică, putem vorbi de zona socială (1,25-3,60 m). Este spaţiul negocierilor impersonale, al relaţiilor de serviciu din care elementul de intimitate a fost total înlaturat. În subzona apropiată (1,25-2,20 m), frontiera interioară a teritoriului social este marcată, în cazul nostru, de autoturisme. Edward T. Hall şi colaboratorii săi ajung la măsuratori mai fine, dintre care aduc in vedere distanţa socială apropiată (1,25-3,60 m), distanţă de la care discutăm cu străinii, cum sunt actorii din reclamă care îşi văd foarte bine faţa. De observat e faptul că tipa clipeşte de foarte multe ori, în timp ce tipul deloc. Tipul oferă un zâmbet relaxat caracterizat prin lipsa de tensiune, exprimând bucuria şi preţuirea celulilalt. În schimb tipa oferă un zâmbet depreciativ în care colţurile gurii sunt retrase puţin în jos, zâmbetul fiind afişat de persoanele blazate, ironice şi poate exprima acordul şi dezacordul, în acelaşi timp. Aş mai adăuga, personal, la tipă şi zâmbetul dulceag-depreciativ. De obicei femeile zâmbesc mai mult decât barbaţii, fiind un rezultat al socializarii.
Dale C. Leathers a descoperit şase funcţii ale modalităţilor de a privi. Eu vreau să mă refer, în cazul nostru, la funcţia atenţiei care semnalează că interlocutorii îşi acordâ reciproc atenţie sau nu-şi acordă deloc; funcţia afectivă care indică emoţiile pozitive sau negative; funcţia de formare a impresiei, comunică modul în care individul vrea sa fie perceput şi funcţia persuasivă, de sporire a credibilităţii prin menţinerea contactului vizual.
Din punct de vedere al activităţii nervoase superioare, pot spune despre şofer şi şoferită că sunt de tip coleric, având caracteristicile: puternic, neechilibrat şi excitabil. Tipa poate avea şi un pic din tipul flegmatic. Cadavrul este de tip flegmatic, puternic, echilibrat şi subliniez, inert.
Dintre cele opt tipuri de ilustratori, clasificaţi de doi cercetători americani, Ekman si Friesen, tipa efectuează mişcări deictice când aratâ cu degetul culoarea verde de la semafor, mişcări ritmice, când pune muzicâ şi se mişcă în ritm. Foloseste şi gesturi de reglaj, când dâ din cap, îi confirmă tipului că l-a observat. Tipul execută mişcari afective, exteriorizându-şi sentimentele faţă de tipă.
J. Ruesch propune gruparea comunicării nonverbale în trei categorii pe care le putem identifica şi în reclamă: limbajul semnelor, incluzând gesturile fâcute de actori; limbajul acţiunilor, incluzând mişcarile corpului implicate în diferite activităţi cum ar fi dansul; limbajul obiectelor, care încorporează dispunerea intenţionată sau neintenţionată a obiectelor în spaţiu în vederea utilizării lor, exemplu: maşinile, floarea, sistemul audio etc. O alta clasificare facută de R.P. Harrison şi o găsim în reclamă, împarte comunicarea nonverbală în patru categorii: a) coduri de executare, asociate mişcărilor corpului, expresiilor faciale, privirii, atingerii şi activităţii vocale; b) coduri spaţio-temporale, referitoare la mesajele rezultate din combinarea utilizării spaţiului şi timpului; c) coduri artefact, utilizate în mesajele primite de la obiecte; d) coduri mediatoare, referitoare la efectele speciale rezultate din interpunerea între emiţător şi receptor.
Emblemele sunt gesturi substitutive, cum le numea H. Wespi. Ele ţin loc de cuvinte şi pot alcătui un limbaj. Se consideră că astfel de gesturi reprezintă o traducere directă a cuvintelor, propoziţiilor şi frazelor în semne, emblemele fiind folosite mai ales când comunicarea verbală nu este posibilă, de exemplu, când îşi iau ramas bun sau când tipa arată cu degetul spre semafor, gest facut în grabă. Personajele noastre au de asemenea si urmatoarele expresii faciale: dezgust şi surpriză, expresie ce o întalnim la tipă; surpriză şi bucurie la tip; bucurie la cadavru. Populaţia Marathi din vestul Indiei desemnează prin onomatopee opt tipuri de râs dintre care, acel al cadavrului fiind râsul gingaş al unui copil, care se numeşte, in limba marathilor, ”huduhudu”. Dintre modurile de a râde enumerate de Directoarea Institutului German de Studii Cerebrale, Vera F. Birkenbihl, consider că râsul „în A” e folosit de actor, râs ce exprimă bucuria şi lipsa stresului.
O ultimă precizare: Cuvintele nu sunt de-ajuns...



Bibliografie:
Dinu, Mihai, Comunicarea, Repere Fundamentale, Ed. ALGOS, Bucureşti 2001.
Chelcea, Septimiu; Ivan, Loredana; Chelcea, Adina, Comunicarea Nonverbala: Gesturile şi Postura, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti, 2005
Web:
http://www.youtube.com/watch?v=wZMZdQzoQgo&feature=related