„Muzica este o lege morală, ea dă suflet universului
aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții,
viață și veselie tuturor lucrurilor, ea este esența ordinii
înalțând sufletul către tot ce este bun, drept și frumos.”
Platon
Elementele
de bază care alcătuiesc muzica sunt: ritmul, melodia, armonia, forma, calitățile expressive
și timbrul.[1] În continuare vom aprofunda aceste elemente
cu ajutorul expertului în percepție muzicală Daniel J. Levitin[2]
:
Ritmul
conține duratele notelor și modul în care se grupează în unități. Un exemplu e
cântecul foarte cunoscut ”Alphabet Song” în care literele ABCDEFG conțin șase
note și sunt egale ca durată, apoi la G se rămâne de două ori, apoi la HIJK
sunt tot note egale, iar LMNO sunt cantate la jumătate de durată iar pe P se
stă mai lung .
 |
| accesband.ro |
Melodia
conține înălțimile cântate succesiv și reprezintă partea principală dintr-o
piesă muzicală. În muzica independentă exista un lead (sunet principal) vocal
sau instrumental care conduce piesa. Compozitorii de muzică clasică folosesc
melodia principală sau chiar o temă muzicală
pentru a crea variațiuni pe care apoi le pun în diferite forme.
Armonia
conține înaltimile tonale cântate simultan și relația dintre acestea și contextele tonale care stabilesc ceea ce va
urma într-o melodie. Armonia o putem auzi în background-ul unei piese și ea este cea care susține melodia.
Forma conține
arhitectura piesei muzicale.
Calitățile expresive conțin: dinamica, tempoul sau ritmul piesei și
conturul care arată dacă notele merg în
sus sau în jos .
Timbrul conține
culoarea sunetului și deosebește o voce de alta, un instrument de altul sau
chiar sunetul produs de același instrument din registrul de jos în registrul
acut.
El
mai adaugă la aceste principale forme ale muzicii și:
-
tonul și înălțimea tonală, elemente caracterizate prin nota pe care o auzim cum ar
fi un Fa#
-
conturul piesei ,care arată notele
ce merg în sus sau în jos
-
intensitatea sonoră măsurată în
decibeli, notată cu „<” și ” >””
si având pe partitură notațiile :pianissimo, piano, mezzo-piano, mezzo-forte,
forte, fortissimo și sforzando
-
reverberația, ne ajută să percepem sunetele și distanța de
la care acestea sunt transmise
-
măsura, ne ajută să deosebim o melodie
de vals cântată în 3/4 ,de un marș grupat în 2/4 sau 4/4 și este concepută de
creier datorită ritmului și intensității ;
-
cheia, descrie ierarhia tonurilor și
diferă de la o persoană la alta, datorită faptului că fiecare persoană are
preferințe proprii în ce priveste stilurile și limbajele muzicale, și de
asemenea percepția pe care fiecare o are față de muzică.
Potrivit
lui Daniel J. Levitin[3] înălțimea tonală pe care o percepem, e un
fapt psihologic coexistent doar în mintea noastră, deoarece undele sonore nu au
înălțimi tonale. Ca să ajungem să percepem înălțimea tonală așa cum e ea,
trebuie ca undele sonore să lovească timpanul și pavilionul, astfel
declașându-se o succesiune de acțiuni mecanice și neurochimice care conduc la o
imagine mentală internă. Urechea noastră poate percepe doar sunetele cuprinse
între 20 Hz și 20 000 HZ. Astfel o voce
masculină ajunge la aproximativ 110 Hz iar cea feminină la 220 Hz. Ca să poată
sparge un pahar de sticlă, o sopranistă are nevoie de 1000 Hz. Noi, oamenii
percem înălțimile tonale deoarece celulele ciliate din membrana bazilară a
urechii reacționează la banda de fregvențe, decșansând impulsuri.
[1] Susan Strohschein;
Maria Magdalena Gherasim,
Editura Jubilate, Oradea, 2006, p. 11.
[2] Daniel J. Levitin. Creierul nostru muzical. Știința unei eterne
obsesii.București, Humanitas, 2010, pp.20-23.
[3] Daniel J. Levitin. Creierul nostru muzical. Știința unei eterne
obsesii.București, Humanitas, 2010, pp.28-32
