Trupa provine din Columbus, Ohio şi abordează stilul christian alternative rock cu influenţe de punk. Deşi prima impresie pe care o dă piesa e una cu tonalitate sumbră, mesajul se împleteşte foarte bine cu videoclipul şi linia melodică.
Costumaţia e una folosită de soldaţi pe vechile fronturi de război şi se identifică cu războiul spiritual pe care îl ducem fiecare zi de zi, dovadă fiind cei doi soldaţi care fug, unul să-şi scape viaţa iar celălalt să-l omoare pe cel dintăi. Totuşi mesajul pe care îl transmit cei doi soldaţi poate fi interpretat în doua moduri. Primul duce la ideea că sunt duşmani, cel înjunghiat înecându-l pe celălalt, iar mai apoi resurcitându-l din cauză că avea conştinţă, iar aşa a salvat o viaţă chiar dacă el şi-a pierdut-o. Gândul acesta duce la Isus care a salvat omenirea pierzându-şi viata Dacă am proceda şi noi aşa, lumea va deveni mai bună. Al doilea mesaj ne poate spune că cei doi nu sunt duşmani, ci sunt din acelaşi batalion, poate. De ce spun că nu sunt duşmani? Tocmai datorită versurilor: „And for the first time I could see,That God was not my enemy” , versuri ce duc la idea că noi nu luptăm cu inamicul nostru ci cu camaradul nostru. Mai jos puteţi asculta piesa şi... enjoy it.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Conversatie la Tron
Tocmai am terminat de filmat videoclipul pentru melodia „Conversaţie la Tron”. Originalitatea acestui videoclip constă în introducerea el...
-
Multa lume se plafoneaza cand vine vorba de a vota trupele si artistii care participa la festivalul Quo-Vadis. Probabil au impresia ca (fac ...
-
Cea mai buna piesa ar cuprinde, cred eu, toate piesele deoarece sa depus multa munca, mult efort si ceva buget care din pacate la noi in muz...
-
Din toate miracolele săvârşite de Isus, apostolul nu reţine decât şapte, ceea ce ne poate face să ne gândim că, dacă se opreşte cu mult...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu