În lucrarea de faţă mi-am propus să abordez tema Prezentarea la
templu a Domnului nostru Isus Hristos,
pornind, pe de-o parte, de la textul bibic care se găseşte în Evanghelia după Luca, la capitolul 2, de la
versetul 22 la 39, iar pe de altă parte, de la analiza simbolică a unei icoane
corespunzătoare textului. Alegerea acestui pasaj este motivată de curiozitatea
de a aprofunda un moment din copilăria timpurie a lui Isus, care se desfăşoară
conform practicii iudaice de consacrare a întâiului născut Domnului, dar care
conţine de asemenea o încărcătură profetică deosebită, descoperindu-ne misiunea
pentru care Isus a fost născut.
Aş
dori să precizez încă de la început că metodologia de analiză prezentată în
cadrul acestui curs a constituit, pentru mine personal, o perspectivă de analiză
eficientă, care mi-a revelat posibilităţi multiple de aprofundare a textului
biblic şi fără de care aş fi rămas la o simplă lectură lineară şi de suprafaţă
a textului sacru.
De
asemenea, analiza iconografică urmând etapele prezentate în cadrul cursului a
reprezentat pentru mine o provocare, ajutându-mă
să înţeleg mai bine rolul icoanelor pe plan spiritual.
Pe lângă aceste instrumente de lucru am recurs
şi la câteva lucrări de specialitate care m-au sprijinit în aprofundarea unor
aspecte de critică biblică ale textului analizat.
Scopul
pe care l-am urmărit în realizarea acestei lucrări este acela de exploata
pasajul din Evanghelia după Luca cap. 2: 22-39 în vederea unei înţelegeri mai adânci
a textului, dorind să descopăr înţelesuri noi, utile pentru îmbogăţirea
personală pe plan intelectual şi spiritual.
Această
lucrare îşi propune să redea o fărâmă din bogăţia pe care o ascunde evenimentul
prezentării pruncului Isus la Templu. Împreună cu personajele prezente la
Templu în preajma lui Isus, am asistat şi eu la apusul unei lumi (lumea
ante-hristică) şi la naşterea unei lumi noi (post-hristică), conştient fiind de
limitele mele de înţelegere a măreţiei şi complexităţii acestui eveniment unic.
Capitolul I
Studiul textului
a.
Textul
în limba română (+eventual în lb. greacă), variante textuale (dacă există, pe
versete + critică textuală-sumară)
|
2:22
Când s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea
lui Moise, l-au dus la Ierusalim ca să-l
ofere Domnului,
|
2:22 Καὶ ὅτε ἐπλήσθησαν αἱ ἡμέραι
τοῦ καθαρισμοῦ αὐτῶν κατὰ τὸν νόμον Μωϋσέως, ἀνήγαγον αὐτὸν εἰς Ἱεροσόλυμα
παραστῆσαι τῷ κυρίῳ,
|
|
2:23
după cum este scris în Legea Domnului: «Orice
prim născut de parte
bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul»
|
2:23 καθὼς γέγραπται ἐν νόμῳ κυρίου
ὅτι πᾶν ἄρσεν διανοῖγον μήτραν ἅγιον τῷ κυρίῳ κληθήσεται,
|
|
2:24
şi să aducă jertfă, după cum este spus în Legea
Domnului: «o pereche de turturele sau doi pui de porumbel».
|
2:24 καὶ τοῦ δοῦναι θυσίαν κατὰ τὸ
εἰρημένον ἐν τῷ νόμῳ κυρίου, εῦγος τρυγόνων ἢ δύο νοσσοὺς περιστερῶν.
|
|
2:25
Şi iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon
şi acesta era un om drept şi evlavios care aştepta mângâiereaa
lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui.
|
2:25 Καὶ ἰδοὺ ἄνθρωπος ἦν ἐν Ἰερουσαλὴμ
ᾧ ὄνομα Συμεὼν καὶ ὁ ἄνθρωπος οὗτος δίκαιος καὶ εὐλαβὴς προσδεχόμενος παράκλησιν
τοῦ Ἰσραήλ, καὶ πνεῦμα ἦν ἅγιον ἐπ᾽ αὐτόν·
|
|
2:26
Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea
moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul
Domnului.
|
2:26 καὶ ἦν αὐτῷ κεχρηματισμένον ὑπὸ
τοῦ πνεύματος τοῦ ἁγίου μὴ ἰδεῖν θάνατον πρὶν [ἢ] ἂν ἴδῃ τὸν χριστὸν κυρίου.
|
|
2: 27
A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când
părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii cu
privire la el,
|
2:27 καὶ ἦλθεν ἐν τῷ πνεύματι εἰς
τὸ ἱερόν· καὶ ἐν τῷ εἰσαγαγεῖν τοὺς γονεῖς τὸ παιδίον Ἰησοῦν τοῦ ποιῆσαι αὐτοὺς
κατὰ τὸ εἰθισμένον τοῦ νόμου περὶ αὐτοῦ
|
|
2:28
l-a luat în braţe şi l-a binecuvântat pe
Dumnezeu, spunând:
|
2:28 καὶ αὐτὸς ἐδέξατο αὐτὸ εἰς τὰς
ἀγκάλας καὶ εὐλόγησεν τὸν θεὸν καὶ εἶπεν·
|
|
2:29„Acum
slobozeşte-l, pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău, în pace,
|
2:29 νῦν ἀπολύεις τὸν δοῦλόν σου,
δέσποτα, κατὰ τὸ ῥῆμά σου ἐν εἰρήνῃ·
|
|
2:30
căci au văzut ochii mei mântuirea ta
|
2:30 ὅτι εἶδον οἱ ὀφθαλμοί μου τὸ
σωτήριόν σου,
|
|
2:31
pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor,
|
2:31 ὃ ἡτοίμασας κατὰ πρόσωπον πάντων
τῶν λαῶν,
|
|
2:32
lumină spre luminareac
neamurilor şi slava poporului
tău, Israel!”.
|
2:32 φῶς εἰς ἀποκάλυψιν ἐθνῶν καὶ
δόξαν λαοῦ σου Ἰσραήλ.
|
|
2:33
Tatăl şi mama lui se mirau de cele spuse despre
el.
|
2:33 καὶ ἦν ὁ πατὴρ αὐτοῦ καὶ ἡ μήτηρ
θαυμάζοντες ἐπὶ τοῖς λαλουμένοις περὶ αὐτοῦ.
|
|
2:34
Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama
lui: „Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel
şi ca semn de contradicţie –
|
2:34 καὶ εὐλόγησεν αὐτοὺς Συμεὼν
καὶ εἶπεν πρὸς Μαριὰμ τὴν μητέρα αὐτοῦ· ἰδοὺ οὗτος κεῖται εἰς πτῶσιν καὶ ἀνάστασιν
πολλῶν ἐν τῷ Ἰσραὴλ καὶ εἰς σημεῖον ἀντιλεγόμενον-
|
|
2:35
ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar
o sabie va străpunge sufletul tău!”.
|
2:35 καὶ σοῦ [δὲ] αὐτῆς τὴν ψυχὴν
διελεύσεται ῥομφαία- ὅπως ἂν ἀποκαλυφθῶσιν ἐκ πολλῶν καρδιῶν διαλογισμοί.
|
|
2:36
Era acolo şi Ana, profetesa, fiica lui Fanuel din
tribul lui Aşer. Aceasta era mult înaintată în vârstăf.
După ce trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria ei,
|
2:36 Καὶ ἦν Ἅννα προφῆτις, θυγάτηρ
Φανουήλ, ἐκ φυλῆς Ἀσήρ· αὕτη προβεβηκυῖα ἐν ἡμέραις πολλαῖς, ζήσασα μετὰ ἀνδρὸς
ἔτη ἑπτὰ ἀπὸ τῆς παρθενίας αὐτῆς
|
|
2:37
era acum văduvă şi ajunsese la optzeci şi patru de
ani. Ea nu părăsea templul, slujind zi şi noapte prin posturi şi rugăciuni.
|
2:37 καὶ αὐτὴ χήρα ἕως ἐτῶν ὀγδοήκοντα
τεσσάρων, ἣ οὐκ ἀφίστατο τοῦ ἱεροῦ νηστείαις καὶ δεήσεσιν λατρεύουσα νύκτα καὶ
ἡμέραν.
|
|
2:38
Fiind prezentă şi ea, îl mărturisea pe Dumnezeu şi
vorbea despre [copil] tuturor celor care aşteptau eliberarea
Ierusalimului.
|
2:38 καὶ αὐτῇ τῇ ὥρᾳ ἐπιστᾶσα ἀνθωμολογεῖτο
τῷ θεῷ καὶ ἐλάλει περὶ αὐτοῦ πᾶσιν τοῖς προσδεχομένοις λύτρωσιν Ἰερουσαλήμ.
|
|
2:39
Când au împlinit toate după Legea Domnului,
s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret.
|
2:39 Καὶ ὡς ἐτέλεσαν πάντα τὰ κατὰ
τὸν νόμον κυρίου, ἐπέστρεψαν εἰς τὴν Γαλιλαίαν εἰς πόλιν ἑαυτῶν Ναζαρέθ.
|
b.
Variante
textuale
Nu există variante textuale ale
acestui eveniment în celelalte evanghelii însă tocmai acest fapt ne poate duce
înspre ipoteze interesante cu privire la locul şi rolul acestui pasaj în
ansamblul Noului Testament. Astfel, consider potrivit să redau în paralel cum
apare zugrăvită copilăria timpurie a lui Isus cu diferitele ei etape în cele
patru evanghelii.
Evanghelia după Matei
1.
Genealogia lui Isus 2. Naşterea lui Isus 3. Vizita magilor 4. Fuga în
Egipt
5. Uciderea copiilor nevinovati
6. Moartea lui Irod 7. Întoarcerea din Egipt
Evanghelia după Luca
1.
Vestirea naşterii lui Ioan Botezătorul 2. Vestirea naşterii lui Isus 3. Vizita
Mariei la Elisabeta; Naşterea lui Ioan Botezătorul; Naşterea lui Isus 6. Prezentarea
lui Isus la Templu 7. Isus, în Templu la vârsta de doisprezece ani
Cât despre evangheliile după
Marcu şi Ioan, acestea nu amintesc nici un episod din copilăria lui
Isus ci încep direct cu propovăduirea lui Ioan Botezătorul şi botezul lui Isus
împreună cu începutul lucrării Lui.
Aşadar doar Matei şi Luca ne
pun la dispoziţie informaţii despre copilăria lui Isus. Fiecare ne oferă, în
mod complementar, un aport de informaţii, redând un tablou schematic al copilăriei
lui Isus în comunitatea evreiască.
În concluzie putem afirma că, deşi, nu se respectă criteriul atestării multiple (care leagă
autenticitatea istorică a unui eveniment sinopotic de relatarea multiplă a
acestuia de către mai mulţi autori sinoptici), episodul relatat în mod unic de
către Luca este bine documentat. De altfel ştim că Luca a fost un scriitor care
a pornit de la o cercetare amănunţită a faptelor reale, altfel spus, a realizat
o scriere realistă a evenimentelor plecând de la o cercetare a faptelor de tip „anchetă”.
c.
Contextul şi
delimitarea texului
Episodul prezentării la Templu este povestit imediat după
relatarea naşterii Mântuitorului şi a vizitei păstorilor, în cadrul capitolului
2, şi este urmat de o sincopă, următorul episod din copilăria lui Isus asupra
căruia autorul se opreşte fiind Isus în
Templu la vârsta de doisprezece ani.
d. Structura textului şi particularităţi
Am elaborat structura textului în
funcţie de schimbările de cadru spaţial şi de cadru interacţional dintre
diferitele personaje care iau parte la eveniment. Astfel, am obţinut şapte
părţi.
Ø Luca 2: 22-24: consacrarea lui
Isus la Templul din Ierusalim
Ø Luca 2: 25-26: introducerea
personajului profetic Simeon
Ø Luca 2: 27-28: momentul
întâlnirii lui Isus cu Simeon
Ø Luca 2: 29-32: profeţia lui
Simeon în dreptul lui Isus
Ø Luca 2: 33-35: profeţia lui
Simeon în dreptul Mariei
Ø Luca 2: 36-38: introducerea şi profeţia
personajului biblic Ana
Ø Luca 2: 39: întoarcerea în
Nazaret
O particularitate pe care am
remarcat-o în construirea acestui text constă în alternanţa dintre planul naraţiunii şi planul dialogului.
Astfel în planul naraţiunii putem situa o succesiune de
evenimente, întâmplări, acţiuni, descrieri: sosirea la Templul din Ierusalim a
părinţilor lui Isus, actul consacrării pruncului Isus, aducerea jertfei
necesare răscumpărării, venirea, sub călăuzirea Duhului Sfânt, a lui Simeon la
Templu, introducerea pe scena naraţiunii
a profetesei Ana şi întoarcerea în Nazaret. În planul dialogului putem
include dialogul-rugăciune a lui Simeon cu Dumnezeu, dialogul lui Siomeon cu
Maria şi redarea indirectă a dialogului profetic al Anei cu alte persoane
prezente la Templu. Prin analiza sintactică de la punctul următor doresc să
evidenţiez şi această alternanţă între cele două planuri.
e.
Analiza
sintactică şi semantică
Aş dori să punctez mai întâi faptul că analiza sintactică se bazează pe
împărţirea propoziţiilor în părţi sintactice (subiect, predicat, complement şi
atribut) aşa cum am realizat-o la începutul capitolului următor (respectiv cap.
II) al prezentei lucrări.
Aşa cum am menţionat deja, textul nostru pare a fi format prin
întreţeserea a două planuri, unul narativ şi unul dialogal, cu bogat conţinut
profetic. Redau mai jos, sub formă de tabel, caracteristicile sintactice ale
fiecăruia dintre cele două.
|
Planul naraţiunii
|
|
Subiect
|
Predicat
|
Complement
|
|
Părinţii lui Isus
(subiect inclus)
|
au adus
|
l- (pe Isus)
|
|
Părinţii lui Isus
(subiect inclus)
|
să ofere
|
Domnului
|
|
Părinţii lui Isus
(subiect inclus)
|
să aducă jertfă
|
o pereche de turturele ...
|
|
Părinţii
|
l-au adus
|
pe copilul Isus
|
|
Tatăl şi mama lui
|
se mirau
|
de cele spuse despre El
|
|
Părinţii lui Isus
(subiect inclus)
|
au împlinit
|
toate ....
|
|
Părinţii lui Isus
(subiect inclus)
|
s-au întors
|
în Galileea
|
|
Simeon
|
era
|
la Ierusalim
|
|
Simeon
|
era
|
un om drept şi evlavios
|
|
Simeon
|
aştepta
|
mângâierea...
|
|
Simeon
|
a fost condus
|
de Duhul Sfânt
|
|
Simeon
|
l-a luat în braţe
|
l- (pe Isus)
|
|
Simeon
|
a binecuvântat
|
pe Dumnezeu
|
|
Simeon
|
i-a binecuvântat
|
i (pe părinţii lui Isus)
|
|
Ana
|
era acolo
|
|
|
Aceasta (Ana)
|
era
|
mult înaintată în vârstă
|
|
Ana
|
era
|
văduvă
|
|
Ana
|
ajunsese
|
la 84 de ani
|
|
Ana
|
nu părăsea
|
Templul
|
|
Ana
|
Îl mărturisea
|
pe Dumnezeu
|
|
Ana
|
vorbea
|
despre copil
|
|
Planul dialogului
|
|
Subiect
|
Predicat
|
Complement
|
|
Simeon
|
a binecuvântat ...
|
pe Dumnezeu
|
|
Simeon
(subiect subînţeles)
|
spunând
|
lui Dumnezeu (complement
subînţeles)
|
|
Stăpâne
|
slobozeşte-l
|
pe robul tău
|
|
Ochii mei
|
au văzut
|
mântuirea Ta...lumină...slava...
|
|
Simeon
|
a spus
|
Mariei
|
|
Acesta (id est Isus)
|
este pus
|
spre căderea şi ridicarea ...
|
|
Acesta (id est Isus)
|
este pus
|
ca semn de contradicţie
|
|
Acesta (id est Isus)
|
este pus
|
ca să dezvăluie gândurile...
|
|
O sabie
|
va străpunge
|
sufletul tău (Maria)
|
Aş dori să închei acest punct
aducând în discuţie încă câteva particularităţi sintactice şi semantice pe care
le-am observat în analizarea textului.
Astfel, am remarcat prezenţa
unui leitmotiv care revine în versetele 22, 23, 24, 27 şi 39 şi care face
referire la împlinirea Legii, din care se citează.
Este vorba despre trimiteri intertextuale la Vechiul Testament: versetul 22: „Legea lui Moise”,
23, 24, 39 : „Legea Domnului” şi 27: „după obiceiurile Legii”.
Un alt leitmotiv pe care îl
regăsim în text priveşte prezenţa Duhului Sfânt în viaţa lui Simeon (versetele
25, 26 şi 27).
Mi-a atras atenţia de asemenea
expresia folosită de Simeon în dreptul copilului Isus şi anume „Cristosul
Domnului” care, în limita cunoştinţelor mele, nu apare în altă parte în Noul
Testament. Putem presupune că profetul a recurs la această formulă pentru a
întări faptul că Isus este Unsul sau Mântuitorul promis de Dumnezeu.
La nivel semantic, un lucru important pe care
l-am remarcat este prezenţa figurii literare a metonimiei în rugăciunea
profetică a lui Simeon, acesta referindu-se la Isus prin frumoasele expresii:
„mântuirea Ta”, „lumină spre luminarea neamurilor” şi „slava poporului Tău Israel”.
Discursul profetic al lui
Simeon conţine de asemenea expresia metaforică „o sabie va străpunge sufletul
tău” care face trimitere la un adevăr nu uşor de acceptat, prevestind suferinţa
Mariei în calitate de mamă a lui Isus.
Capitolul II
Evanghelia
după Luca 2: 22-39
22
Când s-au
împlinit zilele purificării lor,
*
după Legea lui Moise,
*
l-au dus la Ierusalim ca să-l ofere
Domnului,
*
23 după cum este scris în Legea
Domnului:
*
«Orice prim născut de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul»
24
şi să
aducă jertfă,
*
după cum
este spus în Legea
Domnului:
*
«o pereche de turturele sau doi pui de
porumbel».
*
25
Şi iată că era la Ierusalim un om cu
numele Simeon
*
şi acesta era un om drept
şi evlavios
*
care aştepta mângâierea lui Israel
*
şi Duhul Sfânt era asupra lui.
26 Îi fusese revelat de Duhul Sfânt
*
că nu va vedea moartea
*
înainte de
a-l vedea pe Cristosul Domnului.
*
27 A fost condus de Duhul Sfânt la Templu,
*
iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus
*
ca să facă după
obiceiurile Legii cu
privire la el,
28 l-a luat în braţe
*
şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând:
*
29„Acum slobozeşte-l, pe slujitorul Tău, Stăpâne
*
după Cuvântul Tău, în pace,
*
30 căci au văzut ochii mei
mântuirea Ta
*
31
pe care ai pregătit-o înaintea tuturor
popoarelor,
*
32
lumină spre luminarea neamurilor
*
şi slava poporului Tău, Israel!”.
*
33
Tatăl şi mama lui se mirau de cele spuse despre el.
*
34
Simeon i-a binecuvântat
*
şi i-a spus Mariei,
mama lui:
*
„Iată, acesta este pus
*
spre căderea şi spre
ridicarea multora în Israel
*
şi ca semn de contradicţie
*
35
ca să se dezvăluie
gândurile din multe inimi –
*
iar o sabie va străpunge sufletul
tău!”.
*
36
Era acolo şi Ana, profetesa,
fiica lui Fanuel din tribul lui Aşer.
*
Aceasta era mult înaintată în vârstă.
*
După ce trăise cu bărbatul ei şapte ani
de la fecioria ei,
37
era acum văduvă şi ajunsese la
optzeci şi patru de ani.
*
Ea nu părăsea Templul,
*
slujind zi şi noapte prin posturi şi rugăciuni.
*
38
Fiind prezentă şi ea, îl
mărturisea pe Dumnezeu
*
şi vorbea despre [copil] tuturor celor care aşteptau eliberarea Ierusalimului.
*
39
Când
au împlinit toate după Legea Domnului,
*
s-au întors în Galileea, în cetatea
lor, Nazaret.
a. Lectio
Autorul ne
descrie un episod din viaţa de prunc a lui Isus în care acesta este adus la
Templu pentru a fi închinat Domnului, ocazie cu care care părinţii aduc jertfă
după obiceiurile Legii lui Moise.
Mai apoi, autorul face o trece de la cadrul spaţial în care Isus
este adus la Templu, la cadrul spaţial în care ne este prezentat personajul
Simeon. Acest personaj ne este descris ca fiind drept, evlavios având Duhul
Sfânt asupra lui şi care aştepta
mângâierea lui Israel. Simeon primeşte şi o promisiune de la Duhul Sfânt şi
anume că nu va muri până nu îl va vedea pe Cristos.
Vedem cum Simeon este condus la Templu de Duhul Sfânt pentru a
primi făgăduinţa promisă şi anume să-L vadă pe Cristosul Domnului care este Isus. Ajuns la Templu Îl recunoaşte pe
Isus ca fiind cel revelat de Duhul Sfânt, adică Cristosul Domnului, apoi îl ia în braţe şi îl binecuvintează pe
Dumnezeu pentru promisiunea împlinită.
Asistăm la o frumoasă exprimare
poetică a dreptului şi evlaviosului Simeon după ce vede împlinită
promisiunea primită prin Duhul Sfânt că
nu va vedea moartea înainte de a vedea pe Cristosul Domnului. Acum că Simeon a văzut mântuirea lui
Israel şi a tuturor popoarelor, poate să moară liniştit. Prin Duhul Sfânt are o
viziune a unei mântuiri universale şi nu a unei mântuiri rezervate doar
poporului evreu.
Simeon proroceşte părinţilor lui Isus şi în special Mariei despre
rolul şi destinul lui Isus în mijlocul poporului evreu. Datorită Lui în Israel
va avea loc o despărţire între cei care se vor ridica, sau vor fi înălţaţi şi
cei care vor cădea. Mariei i se prezice, în chip simbolic, un destin dureros
prin imaginea sabiei care străpunge sufletul ei.
După ce ni se relatează episodul întâlnirii dintre Simeon şi Isus
împreună cu părinţii acestuia, Iosif şi Maria, autorul menţionează şi prezenţa Anei
la Templu. Aflăm că, la fel ca Simeon, era profetesă şi slujea Domnului „zi şi
noapte prin posturi şi rugăciuni”. Prin afirmaţiile ei, ea întărea cele spuse
de Simeon cu privire la copilul Isus şi la misiunea de eliberator a
Ierusalimului pe care Acesta urma să o îndeplinească. Autorul ne dezvăluie mai multe detalii
biografice din viaţa Anei şi anume faptul că aceasta era văduvă după o căsătorie
de doar şapte ani cu soţul ei şi un lucru important: seminţia din care facea
parte şi anume Aşer care înseamnă fericit, binecuvântat (db).
După ce Iosif şi Maria împlinesc toate după legea lui Moise, se
întorc împreună cu Isus înapoi în locul lor de baştină, şi astfel se încheie
această pericopă.
Cuvinte cheie
Ierusalim - oraşul unde se desfăşoară acţiunea, scena istorică a multiple evenimente cu însemnătate majoră petrecute
de-a lungul istoriei biblice.
Templul - este locul unde se desfăşoară acţiunea, iar prin proorociile rostite
de Simeon şi Ana putem spune că Templul işi regăseşte străvechea funcţie de
oracol (Exod 33:7-11, Numeri 12:8) pe care aproape o pierduse, fie din lipsă de
credinţă (1 Regi 3:1) fie pentru că sanctuarul se transformase mai curând în
loc de aducere a jertfelor şi de celebrare a liturghiei. Când Isus, mut ca
orice copil mic, pătrunde în Templu, Dumnezeu grăieşte prin intermediul celor
doi proroci confirmând universalitatea mântuirii.
Legea
Domnului, Legea lui Moise - e
evidenţiată piatra de căpătâi a evreilor. Putem remarca aplecarea lui Iosif şi
a Mariei înspre împlinirea prevederilor Legii. La rândul Lui, Isus a indicat
înspre un nou mod de împlinire a Legii arătând importanţa nu doar a împlinirii
laturii exterioare sau ritualice a Legii cât mai ales a împlinirii sensului
profund a acesteia. În discusurile Lui, Isus se va referi frecvent la
complexitatea împlinirii Legii mozaice. O dovadă că Isus a fost trimis să
„împlinească Legea sau prooroci” (Matei 5:17) poate fi considerată însăşi
prezentarea copilului Isus la Templu după obiceiurile Legii.
Cădere,
ridicare - sunt doi termeni antagonici
care caracterizează persoanele care vor intra în contact cu Isus. În mod
paradoxal unele categorii socio umane precum anumiţi preoţi, farisei, saduchei,
cărturari şi irodieni, din cauza necredinţei în El, au fost coborâţi, iar mulţi
dintre cei marginalizaţi (bolnavi, vameşi, curvari, femei, copii, etc.) au fost
restauraţi. Proorocia făcută de Simeon
despre noua ordine pe care Isus o va instaura va fi confirmată după moartea şi
învierea lui Isus când lumea fie va crede în El şi va fi mântuită, fie va cădea
în necredinţă.
Eliberarea-
apogeul sau evenimentul culminant aşteptat de evrei care duce la
finalul robiei şi începutul unei noi domnii davidice.
Termenul ne trimite şi la eliberarea spectaculoasă a poporului evreu din robia
egipteană. La fel ca în perioada robiei egiptene, şi când Isus s-a întrupat
evreii tânjeau după eliberare dar o eliberare politică. Isus însă va predica o
eliberare spirituală dintr-o altfel de robie şi o eliberare universală, pentru
toţi oamenii şi nu doar pentru poporul evreu.
Personaje cheie
Isus- este personajul principal din naraţiune şi care grupează în jurul
Lui celelalte personaje.
Simeon – personajul profet, plin de Duhul Sfânt pentru care întâlnirea cu
Isus a reprezentat momentul cheie al existenţei sale.
Duhul Sfânt
– personajul invizibil dar cu un rol deosebit de important în
derularea evenimentelor care au loc la Templu.
Cristosul
Domnului – nume întâlnit doar in acest
pasaj. Cristos vine din grecescul Χριστός care înseamnă Unsul. Din ebraică s-a tradus în greacă cuvântul מָשִׁיחַ (Māšîaḥ) care însemnă Mesia. Aşadar Cristosul Domnului însemnă Unsul sau Mesia Domnului adică cel uns,
ales şi aşteptat al Domnului, venit de la Dumnezeu.
Dumnezeu- este cel ce ţine totul sub
control şi face să se implinească promisiunile Lui. Dacă în trecut a vorbit
prin Noe, Moise şi Legea, judecători, profeţi, etc. astăzi ne vorbeşte prin
Isus.
Maria - este destinatarul principal al mesajului lui Simeon. Plină de
credinţă în Dumnezeu şi care aştepta la rândul ei sosirea Mântuitorului,
Dumnezeu o alege pentru a fi cea mai „binecuvântată între femei” (Luca 1:28) iar
binecuvântarea a constat în faptul de a-l purta în pântece pe Mântuitorul Hristos.
Ana - personajul-profet care întăreşte proorocia rostită de Simeon.
Faptul că viaţa ei, deşi grea deoarece era văduvă, se învărtea în jurul Templului,
ne duce cu gandul la psalmul fiilor lui Core: „ mai bine este o zi în curţile
Tale decât o mie în altă parte”. Fiind la Templu, Ana găseşte cea ce aştepta:
eliberarea Ierusalimului.
Cuvinte cheie cu
semnificaţie simbolică
Sabia este „arma” care străpunge sufletul Mariei. Acest
simbol face parte din schema de divizare deoarece separă sau desparte. Pusă cu
vârful în jos se aseamănă cu o cruce, prevestind parcă cu ce moarte avea să
moară Isus şi ce anume o va răni pe Maria.
Inima. Poate fi de aur sau poate fi de piatră, bună sau rea. Din ea poate
ieşi inteligenţă, sekel, adică
înţelepciune, dar şi prostie şi nebunie.
Isus a descoperit adevăratele gânduri din multe inimi şi tocmai din această
cauză a fost „un semn de contradicţie”. Termenul inimă simbolizează în textul nostru oamenii care au luat sau vor
lua contact cu Isus. Aceşti oameni au de ales între a-şi deschide inima pentru
a fi tăiată împrejur şi reînnoită sau
a respinge harul primit.
Lumina. Element primordial, lumina
materială ne ajută să vedem lucrurile vizibile ale lumii iar lumina spirituală
ne conduce spre lucrurile unei realităţi invizibile pe care o putem cunoaşte
atunci când ne apropiem de Dumnezeu. La fel cum în zorii creaţiei, Dumnezeu a creat
lumina şi a despărţit-o de întuneric (Geneza 1:3-4), la fel Dumnezeu L-a trimis
în lume pe Fiul Său pentru ca Acesta să aducă lumină spirituală în întunericul din
vieţile oamenilor. Altfel spus, Isus este Sursa de Lumină sufletească pentru
luminarea tuturor neamurilor, aşa cum o afirmă şi profetul Simeon.
Porumbelul poate avea mai multe semnificaţii. Este simbolul Duhului Sfânt
deoarce chiar Isus vede pogorârea Duhului peste El în chip de porumbel (Marcu
1:10). Poate fi simbolul păcii deoarece prevesteşte renunţarea Domnului la
război şi legământul sub semnul curcubeului. În Cântarea Cântărilor 2:14 simbolizează iubirea Domnului pentru
poporul Său. În textul de faţă, pe lângă aceste semnificaţii pe care le putem
atribui prezenţei porumbeilor, aducerea lor ca jertfă de către părinţii lui
Isus ne dezvăluie faptul că aceştia erau oameni modeşti.
Semn de
contradicţie Însuşi Isus prin Dumnezeirea
Lui, dar şi cei ce Îl urmează, sunt de multe ori supuşi persecuţiilor, fiind un
semn de contradicţie pentru cei ce nu
Îl/îi înţeleg.
Posibile titluri
1.
Profeţii despre viitorul mesianic
al lui Isus
2.
Proorocie despre patimile
lui Isus
3.
Isus confirmat ca Mesia
Ce m-a impresionat cel mai mult în acest pasaj
Faptul că lui Simeon i se descoperă viitorul mesianic şi măreţ al
pruncului Isus dar şi rolul de Salvator al lumii este extraordinar. Îmi pot
imagina că, după ce a crescut Isus, probabil că i se spunea despre această
profeţie care a fost o încurajare de a se sacrifica deoarece culmina cu
înfrângerea morţii şi mântuirea omenirii.
b. Meditatio
Cel puţin trei aplicaţii pe plan spiritual doresc să reţin din acest
text.
Prima are de-a face cu jertfa
adusă la templu. Indiferent de “dimensiunea” jertfelor, Dumnezeu le primeşte în mod egal: fie că
era un miel, doi pui de porumbel sau o pereche de turturele, jertefe erau
primite în mod egal. Văduva săracă a adus ultimii ei bănuţi şi a fost considerată
de Isus mai presus de acei bogaţi care ofereau din belşugul lor în visteria
Templului. La fel şi eu doresc să vin cu jertfa
mea, fie că este mai mică, fie că este mai mare, şi să i-o ofer Domnului
iar prin jertfă mă refer la orice bun material sau spiritual cu care pot sluji
în biserica Lui.
A doua aplicaţie
se referă la călăuzirea vieţii de către Duhul
Sfânt. Simeon era doar un om simplu din Ierusalim dar avea Duhul Sfânt
asupra lui. La fel şi profeteasa Ana este o femeie simplă dar care slujea la
Templu cu posturi şi rugăciuni. Atât Simeon cât şi Ana sunt aşadar doi oameni
simpli dar cărora Dumnezeu le-a descoperit lucruri foarte mari, tainice
datorită credinţei lor adevărate. Simeon a realizat că Mesia este unul
universal, nu doar pentru poporul Israel şi va aduce lumina pentru toate
popoarele. Acest fapt i-a fost revelat de Duhul Sfânt pe care l-a avut asupra
sa datorită dreptăţii şi evlaviei lui. Astfel, atât Simeon cât şi Ana, chiar
dacă nu au avut funcţii înalte în Templu, prin simplitatea, sinceritatea şi
perseverenţa lor au ajuns să trăiască un eveniment măreţ, despre a cărui
împlinire Dumnezeu le vorbise. La fel şi eu, indiferent de condiţia mea umană,
pot lua exemplu de la aceşti oameni şi pot fi plin de Duhul Sfânt, care să mă
călăuzească şi să îmi vorbească lucrurile tainice a lui Dumnezeu.
A treia aplicaţie
are de-a face cu virtutea răbdării.
Este interesant faptul că Simeon a trăit cu o aşteptare continuă poate un an,
10 sau 50 şi totuşi ajuns la bătrâneţe, cu răbdare şi credinţă a rămas
consecvent în această aşteptare. De asemenea Ana, bătrână fiind, nu şi-a
pierdut credinţa şi speranţa în promisiunile făcute de Dumnezeu. Când Simeon
L-a ţinut în braţe pe Isus, şi-a dorit să moară, ca şi când împlinirea
promisiunii de a-l vedea pe Mesia fusese singurul scop pentru care trăise. Odată
ce am văzut şi noi Mântuirea pregătită de Dumnezeu prin Isus Hristos, putem
păşi dincolo de moarte fără teamă şi cu certitudinea că ştim unde vom ajunge.
Oricum, mi se pare atât de frumos
felul acesta de a aştepta împlinirea unei promisiuni făcută de Dumnezeu: este o
aşteptare plină de fermitate, neclintită, vie şi investită cu multă pasiune.
Oratio
Iţi mulţumesc Doamne pentru că te-ai dăruit ca jertfă pentru ca
păcatele noastre să fie spălate şi sufletele noastre să fie mântuite, pentru faptul că Ţi-am fost oferit şi eu de
mic copil şi că m-ai purtat pe braţele Tale şi m-ai ocrotit. Îţi mulţumesc
Doamne pentru că lumina Ta a ajuns şi la poporul român şi mi-ai descoperit-o şi
mie. Iţi mulţumesc pentru că am o ţintă şi în această lume şi ştiu unde merg
după moarte. Îţi mulţumesc pentru că pot
medita la Cuvântul Tău, pot să îl înţeleg şi pot să imi hrănesc sufletul în
fiecare zi. Iţi mulţumesc Doamne Isuse pentru că mă ajuţi să merg pe calea Ta
şi că atunci când sunt căzut mă ridici şi mă ajuţi să urmez calea îngustă şi
dreaptă care duce la Tine. Iţi mulţumesc Doamne pentru Duhul Tău cel Sfânt care
ne călăuzeşte şi ne îndreaptă paşii înspre Tine în fiecare zi.
Te laud pentru că ni Te descoperi în fiecare zi prin Cuvântul Tău
şi ne hrăneşti sufletele flămânde. Te laud pentru că ne luminezi calea şi ne
ajuţi să păşim pe ea prin credinţă. Te laud pentru Duhul Sfânt care este
Mângâietorul lăsat de Isus după înălţarea Lui. Te laud pentru că eşti măreţ şi
bun cu mine. Te laud că prin Isus avem iertarea de păcate şi promisiunea unei
noi Împărăţii unde răul nu mai există. Vreau să-Ţi ofer împreună cu soţia mea pe
fetiţa pe care ne-o dăruieşti şi te rog să o ocroteşti, să o păzeşti.
Ajută-mă să nu părăsesc această cale ci să inaintez în fiecare zi
pe ea şi să fiu şi eu o lumină pentru cei din jurul meu. Ajută-mă să mă las
călăuzit de Duhul Tău şi să imi dai lumina Ta în fiecare zi pentru a păşi pe
calea Ta. Te rog să mă ajuţi să trăiesc şi eu aşa cum a trăit şi Ana şi să fiu
un exemplu pentru ceilalţi la fel ca ea. Te rog să mă ierţi pentru tot ce am
făcut rău şi ajută-mă să fac binele. Te rog să ma ajuţi să nu mă îndepărtez de
calea Ta şi să Te urmez în orice vreme fie în sărăcie, fie în bogăţie, fie în
tristeţe, fie în bucurie, fie când sunt sănătos, fie când sunt bolnav. Ajută-mă
să rămân consecvent în primisiunile făcute de Tine prin Isus şi să fiu răbdător
şi plin de credinţă.
Iţi mulţumesc că mă asculţi, în numele Tatălui, a Fiului şi a
Sfântului Spirit. Amin.
Contemplatio
Dumnezeu a vorbit şi
vorbeşte prin multe lucruri iar acum ne vorbeşte direct prin Fiul pentru ca
slava Lui să fie cunoscută tuturor neamurilor. Jertfa pe care mi-o cere este
simbolizată în porumbel şi anume pacea, smerenia, modestia şi dragostea
coborâtă din cer. Spiritul Sfânt trebuie să mă călăuzească în toate lucrurile
pentru a putea ajunge ca şi Simeon, în a-L binecuvânta pe Dumnezeu pentru cunoaşterea
lucrurilor duhovniceşti, pentru descoperirile spirituale şi pentru împlinirea speranţei
mele în viaţa de după moarte.
Înainte să fie crucificat, Isus şi-a îndemnat ucenicii să-şi ia
crucea în fiecare zi şi să-L urmeze. La fel şi pe mine mă îndeamnă să Îl urmez
în fiecare zi luându-mi crucea care în text e simbolizată prin sabie. În
fiecare zi trebuie să fiu un exemplu de copil al lui Dumnezeu şi să mărturisesc
credinţa mea prin faptele, purtarea şi vorbele mele aşa cum şi Ana o făcea in
Templu.
Capitolul III
Analiza icoanei
corespunzătoare textului
Pentru capitolul de faţă am ales să analizez icoana realizată de
pictorul italian renascentist Fra Angelico, pentru o mănăstire, în jurul anului
1450-1452.
În această icoană am putut observa personajele din textul studiat
(Maria şi Iosif, pruncul Isus, Simeon şi Ana) şi câteva elemente simbolice care
m-au dus cu gândul şi cu inima înspre realităţi spirituale imperceptibile
ochiului fizic dar esenţiale credinţei mele.
Atmosfera care se degajă din această pictură este una de pace.
Fiind o pictură extrem de luminoasă, am avut impresia că personajele
interacţionează pe fondul unei armonii şi înţelegeri depline iar pictorul mă
invită şi pe mine să iau parte la această atmosferă. Acest lucru este în
concordanţă cu textul analizat deoarece ne putem imagina că bucuria şi
entuziasmul Anei şi al lui Simeon în prezenţa pruncului Isus, „Lumina spre
luminarea neamurilor”, nu puteau decât să facă să iradieze totul împrejur de
linişte şi armonie.
Am putut observa de asemenea că privirea personajelor este
aţintită înspre pruncul Isus parcă îndemnându-mă şi pe mine să privesc către
El. Mâinile personajelor de asemenea arată înspre El. Acest lucru mi s-a părut
esenţial deoarece, într-adevăr, aşa cum a reieşit şi din analiza detaliată a
textului, personajul principal în jurul căruia se focalizează toate acţiunile
întreprinse de celelalte personaje este Isus. Acest lucru, la nivel spiritual,
este de o importanţă primordială pentru mine ca şi credincios... Astfel, textul
studiat împreună cu această icoană nu au făcut decât să mă poarte uşor, uşor înspre
realităţi spirituale fundamentale, profunde cu care am atâta nevoie să mă
hrănesc în viaţa de credinţă...
a. Citirea icoanei
Am încercat în cele de mai jos să citesc icoana „ la un prim
nivel”, oprindu-mă asupra unor elemente precum formele geometrice primare,
strălucirea fondului, culorile utilizate, gesturile şi privirile personajelor,
etc. Ţin să subliniez încă de la început că pictura aleasă spre analiză, prin
toate elementele din care este alcătuită, emană lumină, depăşeşte limitele
spaţio-temporale şi aşa cum am afirmat mai sus, reflectă misterul teologic
inspirat din textul sacru al Evangheliei după Luca.
Aş dori să încep prin analiza cromatică fiindcă utilizarea culorilor
mi se pare crucială în interpretarea icoanei. Aşa cum ştim, icoana nu reprezintă
doar o imagine a ceea ce s-a întâmplat ci este şi o exprimare în termeni
cromatici a ceea ce reprezintă fiecare personaj. Astfel, am putut nota că Pruncul Isus este înfăşat într-o pânză
albă. Albul reprezintă câteva dintre atributele Mântuitorului: divinitatea,
gloria divină, puritatea absolută şi învierea. Albul ne trimite şi la atmosfera
de sărbătoare şi ceremonie solemnă. Putând fi asociat schemei ascendente, albul
este culoarea care ne poartă în urcuş înspre Divinitate. Însă faptul că Pruncul
are picioruşele acoperite cu roşu ne trimite la sacrificiul pe care El îl va
face pe cruce pentru a aduce viaţă tuturor ce vor crede în El.
Maria poartă un veşmânt purpuriu care îi acoperă haina roşie. Putem
deduce astfel că peste haina roşie care simbolizează sângele (viaţa),
sacrificiul şi umanitatea, Maria este acoperită de veşmântul purpuriu, o
culoare preţioasă, regală, sacerdotală şi imperială care face din ea
slujitoarea lui Dumnezeu. Iosif
poartă o haină maro care trimite înspre o constelaţie de simboluri pe care le
putem grupa în jurul elementului pământ,
după cum urmează: sărăcia sau modestia, austeritatea şi renunţarea. Astfel, haina
lui Iosif ne vorbeşte despre modestia vieţii lui şi a familiei dar şi a
sacrificiilor pe care le face pentru a-L primi pe Isus în sânul familiei lui. Pe
Ana o surprindem cu o ţinută de
culoare neagră. Simbol al doliului dar şi a călugăriei, negrul este culoarea
care predomină veşmintele Anei atât datorită văduviei cât şi a consacrării
totale în slujba lui Dumnezeu, prin posturi şi rugăciuni. Profetul Simeon îmbracă o ţinută cu mai multe
nuanţe cromatice. Se face o trecere uşoară de la culoarea verde din partea stângă a hainei spre galben-auriu,
nuanţele dechizându-se tot mai tare. Aşadar se face trecerea de la speranţă
(verde) înspre lumina eternă şi pură. Acest lucru îl pot interpreta astfel: fiindui-i
împlinită speranţa, Simeon este învăluit tot mai mult de Lumina pe care o ţine
în braţe (id est Isus), şi care îl
desprinde parcă tot mai mult de pământ, purtându-l pentru totdeauna înspre Lumina
veşnică, înspre Dumnezeu.
În frescă regăsim de asemenea un personaj misterios, îmbrăcat
într-o haină neagră, pe care textul biblic nu îl menţionează. Culoarea lui
simbolizează moartea pentru lume, renunţarea la cele lumeşti şi dedicarea
pentru Dumnezeu prin credinţa în Isus, ceea ce mă duce cu gândul că poate fi
pictorul sau pot fi însuşi eu prin închinarea vieţii mele lui Dumnezeu.
Aşa cum am afirmat deja, personajele sunt surprinse într-un moment
de împlinire şi de părtăşie armonioasă, paşnică. Cu toţii sunt strânşi în jurul
lui Isus, având privirile pline de căldură şi exaltare aţintite doar înspre
Acesta. Pruncul e singurul care merită toată atenţia pentru că într-adevăr, aşa
cum le-a fost descoperit de însuşi Dumnezeu, El nu e doar un simplu copilaş ci
e Însuşi Mesia, Unsul, Fiul lui Dumnezeu trimis pentru mântuirea întregii lumi.
La fel, mâinile îndreptate înspre Prunc sunt o invitaţie deschisă înspre a-L
privi, a-L descoperi şi a-L primi în toată măreţia Lui.
Completăm mai jos
această descriere prin analiza formelor primare pe care le-am putut identifica
în icoana la care ne referim.
b. Descompunerea în
forme primare şi interpretarea teologică
Forma primară
care mi-a atras atenţia în primul rând este cercul central obţinut prin
continuarea trasării bolţii şi care cuprinde toate personajele prezente la
Templu. Acesta simbolizează comuniunea deplină sau perfectă între personaje
deoarece toate erau unite de un scop comun, acela de a face voia Domnului, şi
fuseseră înştiinţate de Duhul Sfânt cu privire la însemnătatea acelui moment.
Totul se desfăşoară într-o armonie naturală şi neconstrânsă. Totodată, prin
prezenţa boltei, putem întrezări aici noua alianţă sau noul legământ făcut de
Dumnezeu cu oamenii, prin intermediul lui Isus.
Trasând două linii de la capetele bolţii înspre centrul podelei
obţinem un triunghi descendent care semnifică coborârea pe pământ a lui
Dumnezeu întrupat în om cu puterea Spiritului Sfânt.
Triunghiul ascendent obţinut plecând de la baza boltei simbolizează,
în sens contrar, înălţarea Mântuitorului la cer după înviere.
Forma crucii şi a pătratului reprezintă două scheme de diviziune
şi ne pot duce cu gândul la mântuirea venită prin Isus asupra celor două grupuri
reprezentative venite la Templu pentru a-L întâmpina pe Isus şi anume: pe de o
parte, îi avem pe Ana şi Simeon, reprezentanţi ai Vechii Legi şi pe de altă
parte, îi avem pe Iosif împreună cu Maria şi pe bărbatul misterios, care stă
aşezat pe genunchi, şi care sunt reprezentanţi ai Noului Legământ. Aşadar Isus
s-a întrupat atât pentru mântuirea acelora care au trăit înainte de El sau în
timpul Lui şi cât şi pentru aceia care au trăit după moartea şi învierea Sa.
Unind punctele roşii ale aureolei pruncului Isus şi a picioruşelor
Sale obţinem o cruce care ne poartă în timp înspre momentul răstignirii Lui. Ea
dezvăluie totodată cele două naturi ale Mântuitorului şi anume cea umană şi cea
divină. Făcând parte parte din schema
descendentă, linia scurtă simbolizează puţinul timp pe care Isus a trebuit să-l
petreacă în suferinţă renunţând la slava cerească în timp ce linia ascendentă,
care e mai lungă, sugerează că El S-a înălţat la Tatăl după înviere.
c. Explicarea icoanei
pe baza textului + elemente simbolice
Aşa cum am putut constata
până aici, din punctul meu de vedere, această icoană completează într-un mod
extrem de armonios textul biblic. Doresc să revin schematic asupra câtorva
elemente textuale care îşi găsesc corespondentul în planul icoanei analizate.
În primul rând,
aş dori să mă refer la mirarea, uimirea care se poate citi pe faţa lui Simeon
dar şi pe chipurile celorlalte personaje, care privesc şi arată înspre Prunc. Auriul
hainei lui Simeon ne duce cu gândul la faptul că Cel pe care îl ţine în braţe
este „lumina spre luminarea neamurilor”, după cum afirmă Simeon în rugăciunea
lui către Dumnezeu. Profetul ne este aşadar înfăţişat ca fiind cuprins şi tot
mai absorbit de această Lumină, de Pruncul Isus, pe care Dumnezeu îi oferă
şansa să Îl ţină în braţe.
Iosif, ca şi cap al familiei, ţine în mâini jertfa de ispăşire pe
care trebuia să o aducă la Templu conform Legii lui Moise, dezvăluind-ne astfel
iubirea pentru legile Domnului. Prezenţa porumbeilor sau a turturelelor în
icoana analizată este reprezentativă de asemenea pentru ascultarea faţă de
Lege, asupra căreia evanghelistul Luca insistă într-un mod deosebit. Am văzut de
altfel cum legea apare ca leitmotiv
al primei părţi a textului analizat.
Pe Ana o surprindem în haina ei de văduvă după cum apare şi în
text. Spune tuturora despre Isus, arată spre El şi priveşte la El cu credinţa
că El este eliberatorul Ierusalimului. Personajul enigmatic poate reprezenta mulţimea
căreia i se adresa Ana sau oricare credincios. Acest personaj plin de uimire
cade în genunchi şi crede şi el în Mântuitorul Isus.
În final, aş dori
să menţionez Duhul Sfânt ca element simbolic cheie al textului şi care este
reprezentat în icoana noastră sub forma unor flăcări. Focul care arde în
mijlocul personajelor, în contextul nostru, este un semn spiritual raţional simbolizând Spiritul Sfânt. Pentru a înţelege
mai bine rolul Duhului Sfânt, putem porni de la diferitele constelaţii de
simboluri pe care le putem grupa în jurul elementului foc. Să notăm mai întâi
că focul face parte din regimul ascendent deoarece se înalţă şi creşte. Astfel,
la fel cum focul arde şi purifică, la fel jertfa adusă de părinţii lui Isus era
menită să o curăţească pe Maria în urma naşterii. Apoi, tot aşa cum lumina dată
de foc poate îndruma şi călăuzi, Duhul Sfânt care era asupra lui Simeon l-a
călăuzit înspre Templu, pentru a-L vedea pe Isus. De asemenea, la fel cum focul
dă lumină, tot aşa şi Isus oferă lumină spirituală în întunericul lumii, şi în
rândurile neamurilor. Nu în ultimul rând, la fel cum focul, prin căldura sa,
atrage în jurul lui mai mulţi oameni, la fel Duhul Sfânt strânge în jurul Lui
oameni căutători de Dumnezeu precum personajele din textul nostru dar nu numai
... În final, după cum focul transformă, la fel şi Duhul Sfânt transformă
vieţile celor ce cred în Isus.
Concluzie
Ajugând la finalul acestui parcurs de analiză de text în paralel
cu analiza iconografică doresc să punctez câteva concluzii care mi-au servit
prin aplicabilitatea lor spirituală.
Atât în textul analizat (cf. Lc. 2:22-39) cât şi în icoana supusă
analizei în cadrul acestei lucrări am putut observa cum toată atenţia este
îndreptată înspre pruncul Isus. În text Maria şi Iosif aduc Copilul la Templu,
Simeon Îl ia în braţe iar Ana spune tuturora despre El. În icoană vedem cum
toate personajele privesc şi indică cu mâinile înspre Isus. Pentru mine aceste
gesturi mă îndeamnă la a privi în fiecare zi înspre Isus şi a-i îndemna şi pe
alţii să privească înspre El.
Un alt element cheie prezent în text şi simbolizat în icoană prin
flăcări este Duhul Sfânt. Acesta este cel care a călăuzit toate personajele
într-o comuniune cursivă şi naturală în jurul lui Isus. Aşa cum am văzut, Duhul
sfânt este cel care luminează, călăuzeşte, purifică şi favorizează comuniunea
între personaje şi respectiv între membrii unei comunităţi. Pe plan personal
îmi doresc să Îl las pe Duhul Sfânt să mă îndrume şi să mă călăuzească în
această viaţă pas cu pas.
Dacă lectura icoanei a reprezentat la început o adevărată
provocare, fiind pentru prima dată cînd am venit în contact cu o astfel de sarcină,
pe parcursul proiectului aceasta s-a dovedit a fi o sursă extrem de utilă
pentru o mai bună înţelegere a textului şi a adevărurilor spirituale comunicate
prin textul scris. Descompunerea icoanei în forme primare şi interpretarea
cromatică a acesteia mi-a deschis noi perspective de aprofundare a lecturii
icoanei pornind de la un text biblic dat.
În concluzie, un eveniment aparent simplu de lecturat, precum cel
al prezentării lui Isus la Templu, aşa cum e redat de către evanghelistul Luca,
şi aşa cum a fost zugrăvit în icoana analizată, abundă de fapt în semnificaţii
spirituale profunde care, odată descoperite, contribuie într-un mod de
netăgăduit la creşterea noastră spirituală.
Bibliografie
Bulai,
Alois (trad.) Patraşcu, Eduard, Biblia,
Iaşi, ed. Sapientia, 2011.
Douglas,J.
D. (ed. Principal), Dicţionar biblic, ed.
Cartea Creştină, Oradea, 1995, p. 108.
Léon-Dufour, Xavier et Perrot, Charles, Introduction
critique au Nouveau Testament, Desclée, Paris, 1976.
Pentru studiul textului din Luca
2:22 am folosit versiunea Bibliei de la Iaşi pentru limba română, iar pentru
textul în limba greacă am folosit versiunea BGT BibleWorks Greek LXX/BNT.
